Text: Mădălina Alves
Foto: Adriana Rujoi-Nan / Shutterstock / Pixabay / Unsplash
Plasat strategic de soartă pe traseul multiculturalității ce unea cei doi poli ai civilizației antice – Extremul Orient și Europa – Uzbekistanul rămâne un fel de „secret”. Deși a devenit în ultimii ani o destinație destul de cunoscută, are încă multe locuri nebătute de turiști, multă istorie necunoscută nouă, occidentalilor, multe povești încă nespuse. Și tocmai din acest motiv a scrie despre Uzbekistan necesită un efort considerabil. Aș îndrăzni să spun că este aproape o misiune imposibilă să încerci să descrii în cuvinte tot ce înseamnă: arome, forme, oameni şi mai presus de toate istorie. Istoria este în tot şi în toate.
Despre tărâmul ăsta nu se citeşte; Uzbekistanul nu se vizitează pur şi simplu. Ba are cumva şi puterea de a-şi ascunde esenţa în poze, chiar dacă este al naibii de fotogenic. Mai degrabă el trebuie trăit şi înţeles. Atât cât se poate. Spre deosebire de alte ţări, unele poate mai frumoase, altele (la prima vedere) mai interesante, Uzbekistanul, asemenea unei curtezane, îşi va păstra mereu o aură de mister.
Aflată pe vechiul Drum al Mătăsii, ţara asta este cu siguranţă cel mai bine păstrat secret al Asiei Centrale. Influenţele marii civilizaţii persane se văd şi pot fi simţite la tot pasul. Pe aici au trecut însă şi macedonenii lui Alexandru cel Mare sau hoardele mongole ale lui Genghis Khan. Iar de aici a pornit Timur Lenk (Amir Temur) în cucerirea lumii.
Astăzi, Uzbekistanul este un adevărat creuzet al civilizaţiilor; o ţară musulmană, puternic laicizată de influenţa Uniunii Sovietice, dar care îşi păstrează o parte din cutumele moştenite din strămoşi. Tadjici, ruşi, uzbeci, fiecare îşi au locul în istoria şi în prezentul acestei țări, pe care aş putea compara-o atât de uşor cu un mare muzeu în aer liber. Adevărate nestemate arhitecturale sunt cetățile Khiva – oraș înconjurat de ziduri de apărare impozante, Bukhara – orașul sfânt al Asiei Centrale și Samarkand – oraș a cărei Piață Centrală (Registan) este poate cea mai cunoscută imagine a Uzbekistanului și în care se află mormântul lui Amir Temur.
Pentru cei ce vor pleca într-acolo atrași de acest magnetism cultural unic, în care se împletesc firele secolelor într-un mozaic de vechi și nou, ex-sovietic, tradițional turcesc și modern occidental, iată câteva repere:
– În uzbecă, numele ţării se scrie şi se pronunţă O’zbekiston.
– Deşi oficial aproape 90% dintre uzbeci sunt musulmani, regulile privind vestimentaţia şi interacţiunea dintre sexe nu sunt respectate cu stricteţe.
– Moneda oficială a Uzbekistanului este Sum-ul. Cea mai utilizată bancnotă este cea de 10000 de sum şi nu există monede. Pentru a-şi cumpăra maşini sau electronice uzbecii merg adesea la magazine cu valize întregi de bani.
Totuși, dacă acum 10 ani ATM-urile erau practic inexistente în Uzbekistan, astăzi ele apar ca ciupercile peste tot în Tașkent și Samarkand și în alte puncte turistice importante precum Bukhara și Khiva. La hotelurile mari și în unele restaurante se poate plăti chiar cu cardul, însă pe stradă banul cash este rege.
– Mâncarea naţională a Uzbekistanului este pilaful sau osh palov – o mâncare delicioasă cu carne de vită sau miel, stafide, boabe de năut şi condimente din cele mai gustoase.
– În Uzbekistan, pâinea cea de toate zilele este gătită la propriu și la figurat: fiecare lipie este „ștampilată” înainte de coacere cu niște forme din lemn și metal numite chekich, cu frumoase modele florale sau geometrice, ce par că rimează cu decorurile arhitecturale tipice.
– În pieţele din Uzbekistan vei găsi condimente din cele mai exotice iar majoritatea vânzătorilor de condimente ştiu să pregătească pe loc diverse combinaţii pentru orez, pui, vită sau peşte. Cu toată bunăvoinţa, nu aş putea să explic cam cât de bine miroase.
– Dacă ești pasionat de matematică sau ai urât-o cât ai fost la școală … sau pur și simplu te-ai întrebat vreodată care sunt originile cuvântului algoritm, ei bine afli acum că termenul este derivat din numele inventatorului lui: Al Khwarizmi, un om de ştiinţă originar din Khiva, oraş aflat pe teritoriul actual al Uzbekistanului
– Poetul naţional este Mir Ali-Şir Nava’i, poet născut în Herat (actualul Afghanistan) şi şcolit la Mashhad şi Samarkand. Scene din operele lui lirice împodobesc inclusiv pereţii staţiei de metrou Alisher Navoyi din Tashkent (apropos, în staţiile de metrou din Tashkent este strict interzis fotografiatul şi filmatul. Chiar şi un aparat de fotografiat închis dar lăsat la vedere te poate aduce în atenţia gardienilor de la metrou)
– Deşi limba oficială a ţării este uzbeca, nu toţi locuitorii ţării o vorbesc. În zona Bukharei şi Samarkandului se vorbeşte tadjica, un dialect al persanei. Astfel, pentru a se înţelege unii cu ceilalţi, uzbecii vorbesc limba rusă.
Așadar, cu toată zestrea sa, Uzbekistanul strălucește în salba orașelor de pe Drumul Mătăsii, iar călătoria acolo este ca o incursiune într-o altă dimensiune a timpului, într-o poveste ce durează de două milenii și din care ne vom întoarce mai bogați decât am plecat.
Pentru că aici e locul unde timpul a avut răbdare.
