Din tăiş de stâncă până-n turcoaz de mare limpede şi sărată pe săturate.
Text Ana Barton
Foto: Unsplash.com
Vechii greci credeau că bărbaţii şi femeile sălăşluiau la începuturi în acelaşi trup. Androginul iniţial. Erau fericiţi şi vieţuiau într-o armonie care i-a dus repede către mândrie. Iar zeii făcători s-au supărat, căci, precum ştim, la ei a fost mereu plin de beteşuguri amoroase. Cum, aşadar, creaturile să fie fericite, iar creatorii ba? Aşa că i-au tăiat frumuşel pe din două şi-au aruncat fiecare jumătate în câte-o margine a Pământului… Pe vremea când s-a născut mitul, nu se ştia că-i rotund.
Pe mine, ceva m-a făcut să cred că jumătățile s-au regăsit și lipit la loc în Mykonos. Altminteri, cum de insula asta – despre care norocoşii ei locuitori spun că-i singura din lume – mi s-a arătat utopic de armonioasă?!
Grecia-i risipită generos în mare, în sute și sute de insule. Dar e ceva unic, inedit și misterios în Mykonos şi pleci cu nu-ştiu-ce-ul ăsta atârnând ca un dor de dragoste de-acolo. Iar şi mai „grav“ e că, din clipa-n care ai păşit pe insulă, mireasma pe care ţi-e dat s-o inspiri, că ăla nu e aer oarecare, te loveşte ca o nostalgie şi-ndată te gândeşti cât de rău o să-ţi pară când vei pleca, deşi tu abia ai ajuns şi n-ai văzut încă nimic. Însă serpentiniada abia acum începe fiindcă, da, insula asta e străbătută de drumuri pietroase şi doar şerpuitoare, care n-o taie, ci ai zice că, mai degrabă, o-nconjoară pe deasupra. Şi-n timp ce-ncerci s-ajungi la destinaţie, vezi marea de mai multe ori, de parc-ar fi vreo patru-cinci, nu una, cactuşii uriaşi şi mustind de-o sevă pe care n-am încercat-o, dar vreau să cred că-i dulce-răcoroasă, şi casele cele mai frumoase pe care le-am „gustat“ vreodată. N-au niciun colţ pe nicăieri. Sunt făcute din rotunjimi de afrodită albă ca laptele, cu ochi nepământesc de albaştri, şi au muşcate iubite şi udate vrăjitoreşte, că altfel nu-mi pot explica vieţuirea lor pletorică într-o atare ariditate.
Cea mai frumoasă utopie
În aproape vârf, am ajuns la Utopia sau, pe numele-ntreg, Mykonian Utopia Resort, un loc inclus în prestigioasa şi ultraexclusivista colecţie de boutique hoteluri de lux. Cinci stele plus. Aveam să-nţeleg cum vine chestia asta cu plus numai intrând în locul îndeobşte numit „recepţie“. Arhitecţii şi designerii de interioare au vrut să facă din locul ăsta unul în care să trăieşti apa, lemnul şi piatra, însă având la-ndemână absolut toate binefacerile modernităţii. Şi să-ţi arate şi ce-nseamnă greek haute gastronomie. Resortul este conceput după modelul simplu şi uimitor al Mykonosului: străzi înguste, albe, case pictate cu albastru. Şi când am spus „străzi“ m-am referit la culoarele de acces. Spaţii deschise, bucăţi de lemn aduse direct din natură, neşlefuite şi nestilizate, roci brute şi soare peste cuprindere. Mai jos cu o sută de metri este Marea Egee. În ea ai impresia c-ajungi din splendida infinity pool care noaptea este luminată din interior de parc-ar fi ecosistemul unor licurici neastâmpăraţi.
Iar biserica din drumul spre mare îşi aşteaptă liniştită vizitatorii dornici de binecuvântare…
De fapt, lumea asta mykoniană chiar are ceva utopic în ea: e-atât de frumoasă încât te-ntrebi tot timpul în care o locuieşti dacă eşti tu acolo ori numai te visează zeii.