Latitudine, longitudine, magnitudine. Coodonatele afective ale Cambodgiei

Timpul a încercat să devoreze piatra, iar regimul khmerilor – oamenii.
Nu le-a reușit.

Text și fotografii: Anca Ciuciulin

Latitudine, longitudine, magnitudine. Coodonatele afective ale Cambodgiei

Timpul a încercat să devoreze piatra, iar regimul khmerilor – oamenii. Nu le-a reușit.

Text și fotografii: Anca Ciuciulin

Ce provocare pentru un călător, să scrie despre țara asta și mai cu seamă despre Angkor Wat fără să se sufoce în metafore, atribute coafate patetic și sintagme exaltate. Cum să fii obiectiv?! Păi, cam imposibil. În primul rând, nu cred că ajunge cineva acolo fără să se fi informat, fără să fi vizionat documentare, fără să fi asimilat didactic ce e de văzut, făcut, simțit. Adică ne ducem doldora de date, gata programați să ne minunăm. Fain e că realitatea depășește așteptările.

Aflăm doar la fața locului că frumusețea nesfârșită a fostei capitale khmere se declină altfel decât la Florența sau Atena sau Londra… Țara din inima Indochinei și are alte coordonate – și nu doar geografice. Iar Angkor Wat n-are cum, chiar n-are cum să te dezamăgească. Rolul lui pe lume nu e doar să te răsfețe, ci și să te copleșească emoțional (dar fără să te strivească – așa cum o fac austerele piramide egiptene, spre exemplu, pe care nu-ți vine să le mângâi cum faci aici…).

Colosalul Angkor Wat se înalță falnic, parcă știind că nimic nu poate egala acest monument al devotamentului și geniului uman. O fi aici și mâna zeilor? Zidurile sale păstrează cronici adânc înrădăcinate în țesătura timpului, iar turnurile sale se ridică precum punți de legătură între cer și pământ.

Cum a fost pentru grupul meu

Ne-am verificat întâi anduranța emoțională, întrebându-ne retoric: ne-am pregătit oare sufletește pentru întâlnirea cu cel mai mare ansamblu religios din lume? Am zis „daaa” și am pornit din Siem Reap pe traseul cel mai popular.

Drumul flancat de copaci seculari e ca un preludiu al impactului cu colosala scenografie de la Angkor Thom – sit inclus pe lista Patrimoniului UNESCO încă din 1992. Trecem pe lângă chipurile uriașe sculptate în piatră ce zâmbesc enigmatic în Templul Bayon. Construit fix în centrul geometric al incintei, acest uimitor edificiu din sec. 12 – 13 este înconjurat de 54 de turnuri, fiecare dintre ele împodobit cu patru chipuri misterioase. Ne privesc de peste secole 108 chipuri…

Ne îndreptăm spre Baphuon, un templu ridicat pe o colină artificială în sec.11 a cărui restaurare, condusă de arhitecți francezi, s-a încheiat recent. Traseul ne conduce de-a lungul Terasei Elefanților în lungime de 350 de metri, folosită în antichitate pentru audiențe regale și ceremonii publice și apoi către Terasa „Regelui Lepros”, construită în sec. 12 și împodobită cu meșteșugite sculpturi ale grațioaselor Apsara.

Când am meditat la relativitatea timpului?

Vizitând Ta Prohm, templul cel aproape copleșit de invazia vegetației tropicale, revendicat de junglă, parțial recuperat de om. Facem un exercițiu de imaginație: nu e nimeni în jur, suntem într-o după amiază a secolului 12. Doar noi cu noi înșine în miezul de piatră, fără să știm cine va câștiga războiul cu timpul: măiestria omului care a construit relativ rapid impresionantul ansamblu? Sau natura care și-a reluat apoi, lent și implacabil, drepturile? Poate e care pe care.

O idee: dacă explorați Ta Prohm cu bicicleta, intrați pe poarta dinspre nord căci paznicii de acolo  vă vor lăsa să intrați pe două roți. Și un secret: pe peretele interior al incintei vestice căutați un mic basorelief cu un stegosaurus – un dinozaur din Jurasicul târziu. E cam la nivelul ochiului, eventual întrebați ghidul sau un paznic. N-aș știi să spun cum de a fost cioplit tocmai acolo un animal preistoric… 

Care a fost punctul culminant

Faimosul, solemnul, copleșitorul Angkor Wat – reprezentare a Muntelui Meru, considerat în mitologia hindusă drept centrul universului. Doar străbătând aleea centrală, ce pare că nu are sfârșit, începem să-i percepem dimensiunile colosale – iar senzația pe care o vom trăi urcând la galeriile superioare este o experiență absolut memorabilă.

Angkor Wat este o realizare arhitecturală, inginerească și artistică fără egal în lume, unde elementele structurale și detaliile artistice au plasat construcția de sec. 13 la grad de simbol național; nici nu e de mirare că silueta sa apare reprezentată pe drapelul național al Cambodgiei, pe bancnote și pe monede.

Și când să planificăm întâlnirea

Se zice că magnificența se percepe la Angkor Wat în zori, când lumina aurie a răsăritului îmbrățișează ruinele, iar umbrele se contopesc cu razele de lumină creând un spectacol divin. În acest tablou al naturii și istoriei, păsările cântă în adierea dimineții, iar verdele luxuriant al vegetației emană propriul magnetism spre sufletele călătorilor. Doar că sutele, dacă nu miile de turiști ajunși în Siem Reap știu lucrul acesta și, venind în cohorte puțin înainte de 5 dimineața ca să prindă un loc bun și să mitralieze templul cu camerele foto, induc starea de… aglomerație la metrou în zi de lucru. Cum se evită asta? Puteți merge în zori la Poarta de Vest, mult mai puțin aglomerată și la fel de ofertantă în privința experienței „răsărit de soare la Angkor Wat”.

Și dacă ajungem fix în miezul zilei, când soarele își aruncă incandescența peste piatra antică? Mda, poate Celsius ne poate cere un efort, o „taxă” senzorială suplimentară… Dar căldura aceea aproape organică răspândită de ziduri e ca o îmbrățișare regală, iar trăirile sunt proporționale cu măreția trecutului.

Dar apogeul gloriei se trăiește în amurg când Angkor Wat strălucește la propriu și la figurat. Soarele coboară la început lent, lăsând în urmă o paletă de culori incendiate reflectate în bazinele ce flanchează intrarea. Basoreliefurile prind viață proprie, Apsarele dansează ademenitor printre umbrele se lungesc; contururile se estompează în lumina diafană, creând o atmosferă de vrajă și mister. Apoi, așa cum îi șade bine oricărui apus de la tropice, se petrece brusc, soarele ca după o cortină radicală, salvatoare, eliberatoare. Căci „excesul de frumusețe dăunează grav sănătății”.

Epilog. Angkor Wat, uluitor de prezent, nu este un oraș „pierdut în timp”. Nici nu are cum, câtă vreme piatra însăși are memorie și înmagazinează amprentele antice ale Imperiului Khmer. Fascinant și inspirator, provoacă o reverență față de splendoarea lumii în care încă trăim.

Utile:

Text și fotografii: Anca Ciuciulin

«
Str. George Enescu 8A, Bucuresti, Romania 021 312 7757 office@atlantic.ro
Facebook Instagram