NEPAL

Țara munților și a mantrelor
8 zile / 7 nopți

Călătoria începe aici

Țara munților și a mantrelor
Plecări garantate în fiecare săptămână
8 zile / 7 nopți

Ca o fuziune perfectă dintre cultură și natură, Nepalul și-a consolidat prezența pe harta lumii prin câteva repere semețe: lanțul himalayan din nord, văile croite de râurile vioaie printre dealuri, spre câmpurile de orez ale verdelui luxuriant, mănăstirile misterioase, piețe medievale, temple și sate pitorești. Nepalul este destinația supremă a călătorilor ce caută să se afle la confluența adrenalinei cu misticismul – de la drumeții provocatoare la rafting viguros, de la explorarea junglei la arhitectura seculară a siturilor incluse în Patrimoniul Universal UNESCO.

Mai mult decât ospitalieri și prietenoși, nepalezii îl consideră pe oaspete un zeu. Pregătiți-vă așadar ca în această săptămână să fiți tratați cu respect, căldură și deplină bunăvoință în fiecare colț al tărâmului demn de a fi numit Shangri-La.

Itinerariu

8 zile
de la 1436 Euro / persoana
  1. Ziua 1: KATHMANDU

    Aterizarea pe legendarul tărâm nepalez. Începe experiența de explorare cu legendara Stupa Boudhanath și ansamblul monahal unde are loc întâlnirea cu tinerii călugări buddhiști.

  2. Ziua 2: KATHMANDU

    Zbor opțional spre Masivul Everest. Vizite la Stupa Swyambhunath („Templul Maimuțelor”), cel mai vechi și enigmatic sanctuar din Valea Kathmandu, în Piața Durbar Kathmandu, la Templul Zeiței Vii, Kumari și Piața Patan Durbar.

  3. Ziua 3: KATHMANDU – POKHARA

    Fie pe șosea, fie pe calea aerului se ajunge azi aproape de renumitul Masiv Annapurna – la Pokhara, al treilea oraș ca mărime din Nepal. Ziua este împărțită între drumeții, rafting, sightseeing, relaxare.

  4. Ziua 4: POKHARA ȘI ÎMPREJURIMI

    O vedere panoramică de la Sarangkot, un tur cu elicopterul „Mardi Himal” pentru priveliști montane mărețe. Se vizitează apoi World Peace Stupa (Pagoda Păcii Mondiale) și Tabăra de refugiați tibetani. Seara, plimbare cu barca pe Lacul Phewa.

  5. Ziua 5: POKHARA – CHITWAN

    Excursie în Parcul Național Chitwan, un habitat unic desfășurat peste dealuri, lacuri, pășuni pentru elefanți, câmpii inundabile și lunci fertile. Popas la comunitatea din Tharu Village sau safari cu barca pe râul Rapti spre parcul național Himalayan Narayani.

  6. Ziua 6: CHITWAN ȘI ÎMPREJURIMI

    Varianta 1: croazieră în canoe spre Centrul de Creștere a Crocodililor, safari în interiorul Parcului Național Chitwan, urmate de spa, piscină și povești. Varianta 2: Jeep safari cu mic dejun în junglă până la postul militar Bhimle – spre Kasara, spre Surung Khola sau Khoria Muhan. Seara, program de dansuri tradiționale Tharu sau Kumal executate de localnici.

  7. Ziua 7: CHITWAN – KATHMANDU

    Pe magnificul traseu rutier montan sau pe calea aerului, întoarcerea la Kathmandu este spectaculoasă. Urmează tur de oraș, shopping de suveniruri, cina cu specific local.

  8. Ziua 8: KATHMANDU

    Plecare din Kathmandu / zbor spre casă

Date, Preturi, Conditii

Date călătorie:  Plecări garantate pentru minimum 2 persoane în fiecare săptămână

Preț: de la 1436 Euro/ persoană
          Prețul este calculat per persoană, cu cazare în cameră dublă standard.
Supliment pentru cameră single: 632 Euro
Supliment demipensiune (5 cine la hotel): 178 Euro
Supliment pensiune completă (5 cine la hotel + 4 prânzuri) : 224 Euro

Sunt incluse în preț: 

Nu sunt incluse:

ACTIVITĂȚI OPȚIONALE CU COSTURI SUPLIMENTARE

În Pokhara:
Zbor Pokhara – Mardi Himal/ zbor cu elicopter (capacitate maxima 4-5 persoane): 298 Euro de persoană
        ** Prețul poate să varieze în funcție de disponibilitatea de la momentul rezervării.

ZBOR INTERN OPȚIONAL: Companie BUDDHA AIR
Tariful Kathmandu – Bharatpur (dus): 135 Euro/ persoană
Tarif Bharatpur – Pokhara (dus): 82 Euro/ persoană
Tarif Pokhara – Kathmandu (dus) : 135 Euro/ persoană

IMPORTANT
– Durata deplasărilor între diferite destinații nu include pauzele și întreruperile pentru vizitarea obiectivelor turistice, foto / masă / opriri de odihnă. Sunt timpi aproximativi și pot apărea întârzieri în transfer din cauza condițiilor drumului, a lucrărilor de reparații/extindere a carosabilului, a vremii nefavorabile și a altor circumstanțe neprevăzute.

Notă: Acest program este supus unor mici variații și/sau adaptări din cauza posibilelor ambuteiaje, procesiuni religioase sau manifestări politice. Agenția organizatoare nu își asumă nicio responsabilitate, indiferent de natura unor astfel de modificări, în cazul în care acestea au loc înainte de plecare sau în timpul turului.

Termeni și condiții:
• Ora de check-in la hotel: 14:00, check-out 12:00.
• În cazul oricăror fluctuații valutare sau modificare a taxelor guvernamentale locale sau orice creștere a prețului combustibilului, ne rezervăm dreptul de a ajusta prețul turului în consecință. Se va comunica majorarea sau scăderea rezultată.

Călătoria începe aici
Str. George Enescu 8A, Bucuresti, Romania 021 312 7757 office@atlantic.ro
Facebook Instagram